Munca temporara nu mai este o neconoscuta pentru multi romani. Angajatii au inteles ca trebuie sa se adapteze rapid la nevoile pietei si ca au nevoie de experienta in mai multe domenii pentru a obtine un job bun. Plata in functie de numarul orelor lucrate insa, este un concept de import ale carui avantaje nu au fost inca intelese. Mai multe sindicate soliciatasera deja, anul trecut, înlocuirea salariului minim pe economie cu tariful orar minim pe economie, dorind sa stabileasca la negocierea cu patronatele o plata minima pentru ora de munca, la fel ca in majoritatea statelor Uniunii Europene.
In multe sectoare in care se munceste peste program, angajatilor li se pare convenabila o astfel de forma de plata. In plus, angajatorii ar trebui sa inteleaga, mai ales acum, ca nu sunt nici ei lipsiti de beneficii deoarece atunci cand din diverse motive activitatea este intrerupta, pentru lipsa materiei prime, sau din alte cauze, nu ar mai trebui sa isi plateasca angajatii decat pentru orele lucrate. Pentru ca in societatile romanesti sa poata functiona o astfel de modalitate de plata a muncii salariatilor, ar trebui se schimbe, in primul rand, mentalitatea patronilor.
Nici angajatii nu au scapat de vechile ‘metehne’. Isi doresc un contract de munca pe perioada nedetermnata si sa fie platiti pentru cele opt ore, iniferent daca muncesc sau nu. Munca temporara este inca vazuta ca o activitate de ‘second hand’ si multi oameni sunt atasati de ideea unui job pe perioada nedeterminata. Adaptarea la situatia economica ne obliga, totusi, la o atitudine mai flexibila.
Pentru patronii care au inteles ca aceasta formula este sansa suplimentara de a face fata lipsei comenzilor sau cresterii numarului acestora, avantajele sunt evidente. Companiile care activeaza in domeniul muncii temporare vin cu solutii practice astfel incat, in cazul in care activitatea prezinta o crestere rapida, lipsa de personal sa poata fi compensata in mod eficient.
Interim Europe pune la dispozitia clientilor sai o formula flexibila de gestionarea resurselor umane pentru adaptarea la conditiile economice actuale. Costurile unui astfel de serviciu depind de timpul de furnizare a personalului, de durata misiunii, de tipul de calificare solicitat si de locatia in care personalul isi va desfasura activitatea. Unul din cele mai dificile cazuri cu care se poate confrunta o astfel de companie de munca temporara ar fi plasarea in strainatate de personal cu inalta calificare intr-un timp foarte scurt, spre exemplu 3-4 zile. Dificultatea se manifesta la nivel de disponibilitate si mai ales la nivel birocratic, data fiind procedura de recunoastere a calificarilor obtinute in Romania.
Nu numai astfel de pozitii de top level pun la incercare profesionalismul recrutorilor, ci si selectionarea de personal necalificat sau cu calificare minimala, dat fiind faptul ca exista o cerere din ce in ce mai mare pentru acest segment. Nu este chiar atat de simpla selectia unui numar de 5 mecanici auto cu adevarat profesionisti – experienta relevanta, recomandari bune – pentru ca numarul celor care au astfel de atu-uri nu este foarte mare. In plus, majoritatea celor care ar putea fi disponibili nu vad cu ochi buni un contract pe perioada determinata, ei asteptand o oferta care sa le garanteze un loc de munca pentru mai mult timp si doar nevoia acuta a unui job le poate schimba punctul de vedere.
Iuliana Galeteanu